Pagini

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Din spital

Ca sistemul sanitar din Romania e la pamant, o stiam, dar abia acum, stand o saptamana in spital cu Copila, mi-am confirmat acest lucru. Dat fiind faptul ca nici eu, nici tatal fetei nu suntem clienti fideli ai spitalelor sau ai farmaciilor (una dintre doctoritele din spital s-a uitat ciudat auzind ca nu stiu la ce foloseste un medicament absolut banal - de unde sa stiu? pana s-a nascut fata noi nu obisnuiam sa cumpara pastile; n-am avut probleme, iar eventualele indispozitii le tratam mai mult naturist), experienta a fost marcanta. Din avalansa de ganduri si sentimente cu care m-am intors, acum, dupa ce m-am mai linistit putin, o sa notez doar cateva:
- in spital (un spital pentru copii, din capitala), toata lumea, indiferent de diagnostic, lua acelasi antibiotic - justificarea: sa nu luam vreo boala din spital.
- branulele erau foarte proaste. Noi am avut noroc, Copilei i-au prins-o din prima, dar pe altii ii intepau si de cate 5 ori, pana nimereau vena potrivita. O asistenta ne-a povestit ca nu exista branule si ca medicii fac cheta ca sa le cumpere si ca, de multe ori, prefera cantitatea in locul calitatii.
- lipseau materialele cele mai banale. Nu un supozitor cu glicerina, nu un sirop pe baza de ibuprofen sau paracetamol. Termometrul, daca il cereai (nu eu, caci am venit cu toata farmacia de acasa si cu instrumentarul personal - nici n-as fi cutezat sa folosesc la copil termometrul de acolo, as fi mers sa imi cumpar unul, daca nu aveam!), trebuia sa il cauti prin saloane, sa vezi pe unde mai e.
- era un singur grup sanitar pe sectie, folosit la gramada de catre copii si adulti, la care stateam, in fecare dimineata, la coada; nu exista decat un singur dus, la care puteai ajunge din doua saloane (norocoase din nou, unul dintre ele era salonul nostru). Exista, in schimb, o chivueta in fiecare camera.
- cele mai multe asistente ne-au tratat frumos, fara sa fie nevoie sa cotizam in vreun fel. Una dintre ele a stat chiar si peste program (am inteles ca, oricum, este o obisnuinta pentru ele), pana s-a asigurat ca ne-am rezolvat toate problemele. Desigur, exista si celalalt gen de asistente. Nu pot s-o uit pe aceea care, intr-o noapte, dupa ce fata mea varsa pentru a zecea oara, mi-a spus: O fi luat vreun virus din spital. Ce sa va fac, daca o lasati sa coboare din pat si sa umble pe hol?
- medicii... hm... Primul contact a fost cu un mare specialist, care s-a nimerit sa fie de garda in noaptea internarii si care a vazut in fuga fisa copilului si a inceput sa tipe la mine din nu stiu ce motive. Nu-mi amintesc ce a spus, oricum eu nu am apucat sa deschid gura (de fapt, nu am apucat nici sa aud ce latra, ca de vorbit nu putea fi vorba), ca a si iesit din salon si dus a fost. Noroc ca nu ni s-au mai intersectat drumurile! Ulterior, am aflat ca pe o alta mamica, ce i-a cerut sa ii explice diagnosticul copilului, a trimis-o sa invete limba romana, daca nu intelege ce spune el. Biata femeie, profesoara de matematica, s-a simtit vinovata ca a facut facultatea gresita. Totusi, doctorita care s-a ocupat, in final, de noi (datorita protocolului, am fost intai la Terapie Intensiva, abia apoi fiind mutate pe sectie), a avut rabdare sa asculte tot ce ii povesteam, reusind, zic eu, sa-si faca o imagine de ansamblu asupra problemelor Copilei.
- era plin de bebelusi cu infectii ale cailor respiratorii. Cat am stat acolo, au murit doi: unul de o luna si altul de trei. E adevarat, pe alta sectie, nu pe a noastra, dar nu mai putin cutremurator.
Senzatia finala a fost de irealitate. Te rupi de lumea normala, reala si plonjezi in alta, care, cu cat stai mai mult, se transforma intr-un fel de normal. M-am cutremurat cand fata, dupa ce l-am condus pe tati pana la scari, mi-a spus sa mergem acasa, adica in salon...
Acum incepem sa ne revenim, desi, iata, suntem acasa (adevarata noastra casa!) de 5 zile, iar Copila a avut deja 3 cosmaruri cu spitalul (plange in somn si isi tine teapana mana cu branula, ca si cum inca i s-ar mai face injectie). Eu ma simt neputincioasa in a-mi feri fata de tot ce e rau pe lumea asta si, intr-o incercare subconstienta de compensare, am devenit mai mamoasa si mi-e teama sa o scap din ochi. Rational, realizez ca e o prostie si stiu ca imi va veni mintea la cap, dar, deocamdata, pana se aseaza lucrurile, o sa ma mai port, putin timp, paranoic.

5 comentarii:

Simona spunea...

Daca la povestea voastra, care ati fost "norocoase", mi s-a zbarlit parul pe spate... nu as vrea sa imi imaginez cum arata povestile celor care incep cu "din pacate...".
Sanatate multa, sa nu mai treceti vreodata prin asa ceva! As vrea sa sper cumva ca sistemul se va schimba vreodata, dar nu prea mai am putere nici cu gandul...

soare de martie spunea...

Stii bancul acela: "Pesimistul: Mai rau nu se poate! Optimistul: Ba se poate!" ?
Ei bine, sa privim cu optimism spre viitor :D!

Si da, sper sa nu mai am de-a face cu sistemul sanitar de pe-aici. Si, ca fost angajat al unui alt sistem bugetar, educatia, ma gandesc din ce in ce mai serios la a-l evita si pe acesta, preferand homeschooling-ul. Mai vedem...

Irina spunea...

of, bine ca ati revenit acasa. Am avut si eu o experienta oribila la Budimex cu o internare, cand Ilinca avea 10 luni. N-am rezistat decat 4 zile in spital, a 5a ne-am externat pe propria raspundere si mergeam la 6 ore sa-i faca tratamentul.

stropidesuflet spunea...

Mă cutremur de câte ori aud că micuţii suferă. Acum fiindcă răul a trecut, sugerează-i să "trateze" păpuşile. Vei putea observa în jocul ei ce anume a traumatizat-o în spital şi intrând în jocul ei şi explicându-i că păpuşa bolnavă este bine, o va raporta la ea şi va depăşi mai uşor trauma. Am înţeles că branula este una din cauze. Ii veţi pune împreună păpuşii "o branulă" şi o veţi scoate destul de repede tot împreună (cu un GATA.... a trecut!) bucurându-vă că acum păpuşa râde şi doar se laudă dcelorlalte păpuşi cât de vitează a fost ea şi nu s-a plâns. Aştept veşti!

soare de martie spunea...

Sufletel, sa stii ca ai dreptate. De la aceasta experienta, Copila a inceput sa se joace "de-a doctorul". Bineinteles ca branula are loc central, apoi partea cu termometrul si cea cu siropelele antitermice. Isi trateaza papusile, ne vindeca pe noi si, in felul acesta, si-a gasit o metoda de a se descarca.