Pagini

vineri, 15 iulie 2011

Jocuri de jucat cu o mama

Pe drumul spre casa, jucand Jocul culorilor (fiecare spune cate o culoare, fara sa ne repetam). Incepe ea, rostind hotarata culoarea pentru care a capatat deja o pasiune:
- Albastru.
- Rosu.
- Galben.
- Roz.
- Verde.
- Portocaliu.
- Aaaaaaa....
O vad cum se framanta, aproape ca ii aud rotitele invartindu-se. Si apoi, victorioasa, cu gura pana la urechi:
- Alt albastru.

* * *

Prin casa, ca o zeitate indiana: cu o mana intinzand rufele, cu alta dand cu aspiratorul, cu una tocand zarzavatul si cu inca una cautand ceva prin dulap. (Desigur, cand vorbesc despre diverse zeitati, ma refer la numarul bratelor si nicidecum la indeletnicirile mele). Copila, plictisita sa se joace singura, se tot tanguie pe langa mine.
- Mami, hai si tu sa ne jucam!
Ca o mama rabdatoare si inteleapta ce ma visez, incep sa-i explic (tipic adultilor!) cata treaba am de facut si cat de mult depinde linistea familiei de rezultatul muncii mele. Evident, tot ce aude Copila e: bla, bla, bla, mancare, bla, bla, bla, haine sa iesi afara, bla, bla, bla etc.
- Mamiiiiiiiiiiii, haide sa ne jucaaaaaaaam!
Eu, cu zambetul adultului trecut prin viata:
- Iubita mea, tie iti trebuie o surioara sau un fratior cu care sa te joci, nu-i asa?
- NU, spune ea imbufnata. Imi trebuie o mama!
In secunda urmatoare, eram pe covor, jucandu-ma cu papusile si incercand sa-mi amintesc cat timp real am petrecut impreuna cu ea, azi.

miercuri, 13 iulie 2011

Aberatii de vara sau Mai lasa-ma!

Ai facut un copil. E frumos, sanatos, inteligent, asa cum ti-ai dorit. Bun, si mai departe? Ce faci cu el, cu sufletul lui? Cum il cresti? Ce fel de om vrei sa devina? Daca stii sa raspunzi la ultima intrebare, vei descoperi si ce trebuie sa faci. Caci, in functie de ceea ce vrei sa obtii, vei sti ce seminte sa plantezi acum, cand e mic.
Vrei sa fie un luptator, o persoana care sa nu se dea batuta usor, care sa gaseasca solutii pentru a depasi obstacolele ce-i ies in cale? Bun, atunci lasa-l de acum sa-si masoare puterile. Nu-i mai indesa tu mancare cu lingurita. Atat timp cat poate tine in mana o bucata de paine, poate sa se hraneasca si singur. Lasa-l sa incerce! Lasa-l sa-si tina singur tacamul! Nu spun ca va fi usor pentru tine. Cu siguranta vei avea ceva de spalat si e posibil ca peretii sa nu-si pastreze culoarea initiala. Asa, si? Ce e mai important, copilul sau peretele?
Lasa-l sa se catere, sa exploreze! E normal sa vrea sa-si largeasca orizontul. Fii acolo pentru el, gata sa-l prinzi daca-i aluneca piciorul. El poate. Vrea sa-ti dovedeasca asta. Dar lasa-l! Arata-i ca ai incredere in el! Demonstreaza-i ca el insusi poate avea incredere in el!
Lasa-l sa fie creativ, sa cunoasca, sa testeze! Sa se joace cu nisipul, apa, pamantul, iarba. Imbraca-l bine si iesi cu el prin ploaie. Explica-i: ploaia, zapada sunt, pur si simplu, apa. Putem sa atingem, nu patim nimic daca o facem.
Lasa-l sa umble cu carioca, acuarelele, foarfeca (adaptata varstei), lipiciul. Da, o sa imi invoci, din nou, murdaria care se face in jur. Se rezolva daca-i instalezi coltul de lucru intr-un loc care poate fi curatat usor sau protejand podeaua cu o folie, ziare. Se poate rani in timpul lucrului? De asta esti tu langa el, ca sa invete sa manevreze corect instrumentele. E mai bine sa o faca sub supravegherea ta.
Vrei sa invete sa ia decizii in momentele de rascruce ale vietii lui? Pai... de unde sa stie ce sa faca daca tu ai decis totul pentru el? Lasa-l sa-si aleaga singur jucaria pe care vrea s-o ia afara sau parcul in care sa mergeti. Si, daca alegerea facuta se dovedeste nesatisfacatoare, va invata si despre suportarea consecintelor.
Lasa-l sa puna rufele la in masina de spalat, sa-ti aduca o carte sau sa apese pe butonul de pornire a liftului. Lasa-l sa se incalte, sa puna masa, sa-si stranga jucariile si multe, multe altele! Lasa-l! Copilul abia asteapta sa-ti dovedeasca ce poate. Si stii de ce? Pentru ca el chiar POATE! Abia asteapta sa-ti si sa-si arate acest lucru. Nu are nevoie de recompense, ci de increderea si de mandria pe care le citeste in ochii tai. A, si sa nu uit: nu mai vorbi despre el, atunci cand e de fata, de parca ar fi mobila. Guess what: te aude si te intelege. Nu e nici surd, nici prost.

Ce m-a starnit sa scriu toate astea? Mai multe. Mai intai, faptul ca, de vreo doua saptamani, copilul meu este foarte schimbat. Nu schimbat, ci foarte! Poate ca schimbarea e mai veche, dar acum a devenit vizibila. La inceput, am pus-o pe seama varstei (nu degeaba li se zice the terrible twos), dar, dupa ce am surprins niste scene, ne-am lamurit: de vina este atitudinea bunicilor, in grija carora a ramas cam mult de cand am avut amandoi foarte mult de lucru. Bunicii sunt oameni buni si o iubesc ca pe ochii din cap, dar iubirea lor a inceput sa-i faca mai mult rau. Imi pare rau, nu pot gandi altfel cand imi vad copilul regresand sau capatand obiceiuri nepotrivite (nu are rost sa intru in detalii).
Din pacate, insa, sunt nu numai bunici (prin definitie niste rasfatitori), ci si parinti ce-si trateaza copiii in acelasi mod. Fac totul in locul lor si apoi se plang de cat de coplesiti sunt ei si cat de rasfatat copilul. Asta ma aduce la al doilea motiv pentru care am scris azi. In parc, o mama spunea ca abia asteapta sa isi trimita copilul la gradinita, pentru a fi disciplinat de catre educatoare. Trecand peste faptul ca, auzind asta, am asociat disciplina cu dresura si educatoarea cu un gardian, nu-i asa ca e convenabil? Eu iti dau un rebut (!), iar tu sa-mi dai un copil perfect si Doamne fereste sa nu mi-l inapoiezi asa cum ti-l cer, ca o sa spun la toata lumea ce educatoare incapabila are copilul meu! A, ce spui? Daca eu imi voi schimba comportamentul acasa? Nuuuu, de ce as face-o? Nu de asta il trimit la gradinita?

Hai ca m-am intins la vorba si dau in altele! Asadar, cine are ochi de citit sa citeasca! Si sa nu disperam: daca nu ne disciplineaza gradinita copiii, sa nu uitam ca mai exista si scoli. Chiar si corectionale.