Pagini

duminică, 13 februarie 2011

Ba si tati e numai unu!

Inca de cand era in burtica, stiam ca, la un moment dat, va veni ziua aceea cand Copila il va prefera pe tatal ei. Acum nu stiu daca "preferat" e cuvantul potrivit, nu cred ca ea chiar poate alege (si nici nu trebuie vreodata) intre noi doi. E clar ca, de cele mai multe ori, cand plange, la mine cauta alinare. De cele mai multe ori, dar nu intotdeauna. Cand este, insa, vesela, sigura pe ea, fara vreun necaz care sa-i intunece chipul, tati e totul.
Ma asez cu ea la masa. Se suceste, se invarteste, ia doua linguri si stramba din nas. Ca nu-i place, ca vrea altceva, ca una, ca alta. Vrea sa se ridice de pe scaun. Eu incep sa comentez, ea continua sa spuna ca papa nu e buna. Vine printul salvator, intreaba ce s-a intamplat, eu comentez din nou, iar el ma trimite pana in dormitor, sa ma racoresc. Ma intorc dupa doua minute. Ce face fata mea? Mananca de parca am tinut-o flamanda toata ziua. Imi arunca o privire satisfacuta si-mi spune: "munie (buna), papa, munie, munie". M-am intors, pentru o noua tura de racoare, in dormitor.
Si nu, nu are legatura cu tonul meu, pe cuvant. Asa credeam si eu, ca poate mi-am pierdut tactul, rabdarea. No way! Tatal ei poate sa confirme. Pur si simplu, totul pare mai bun si mai frumos cand e de la tati.
Zilele trecute, eram la mama si a venit tati sa ne ia acasa. Ce circ a fost! Mami sa stea acolo, iar ea sa plece numai cu tati. Am zis ca-i trece, asa ca am plecat si eu, la cateva secunde dupa ei. Cand m-a vazut la cativa metri in spatele, a inceput sa urle. Nuuuuu, doar ea si cu tati! Mi-a aratat chiar si unde ar trebui sa ma opresc.
La culcare trebuie sa vina si tati, fara el nu poate adormi. La trezire: " u e tati?" Pe strada, de mana cu tati. Si sa nu creada tati ca nu vad cum se umfla in pene de mandrie!
Dar eu nu ma supar. Dimpotriva. Ma uit la ei si mi se umple inima de bucurie, caci ei sunt oamenii pe care ii iubesc cel mai mult. Si stiu si ca ei ma iubesc :).

P.S. Inca ceva: am mai spus ca, pana pe la un an si trei luni, Copila nu mi-a spus "mami", ci ma striga pe nume? Pe mine, cea fara de care nu putea si care ii era mereu alaturi...
In schimb, tatal ei era "tati". Ba nu, era "taaaaaati", rostit pe cel mai dulce ton si insotit de cea mai pierduta si indragostita privire.

Niciun comentariu: