Pachetel de primavara

De ani de zile, am o stransa relatie cu Posta Romana. Am trecut impreuna prin multe.  Am invatat sa folosim calculatorul impreuna cu Dorina de la Ghiseul nr. 1 - colete (e adevarat, unora dintre noi ne-a luat ceva mai putin timp, dar, sustinuta de incurajarile celor de la coada - Doamna, daca nu sunteti in stare, vin eu sa tastez in locul dvs, dar macar sa terminam odata, caci stam aici de o ora! - si dupa un an si jumatate de exercitii, pana si Dorina s-a ridicat la nivelul la care poate tasta cu doua degete), am suferit impreuna cu amicul Hussein cand a aparut afisul in care scria ca nu avem voie sa trimitem grenade prin posta, am trimis scrisori, am primit pachete. Tot ea, Posta Romana, a fost martora legaturii romantice infiripate intre mine si Polirom si apoi a tradarii mele, cand am cochetat cu Nemira si Humanitas. Singurul secret, pe care l-am tinut bine ascuns de ea, a fost acela al primirii alocatiei copilului (precum si a indemnizatiei de crestere a lui) pe card, dar nestiind nimic, nu cred ca s-a suparat.
Acum doua zile, buna mea prietena mi-a transmis sa trec din nou pe la ea. Evident, n-am rezistat invitatiei si m-am grabit sa ii fac o vizita. Bine am facut, caci n-am plecat de acolo cu mainile goale, ci cu doua pachete mari, pline cu bucurii pentru suflet si trup.

 



Cel cu hrana pentru suflet e de la Laura, cea despre care scriam acum ceva timp ca, la implinirea unui an de viata a site-ului sau,  www.icoaneortodoxe.eu, daruieste doua icoane. Desi mi-a luat ceva timp sa ma decid, am reusit, intr-un final, sa trimit mail-ul cu alegerea facuta si, iata, mirosind a curat si a lemn proaspat lucrat, icoanele au si sosit. Mult mai frumoase decat se vede pe site! Una dintre ele va ramane in casa, iar pe cealalta o voi oferi, la randu-mi.

Cel de-al doilea pachet are stransa legatura cu noua mea pasiune (as putea spune chiar "noua mea obsesie"), crosetatul. Contine sculuri de lana cu acril, in doua ... nuante de degrade (daca pot spune asa). Firul e moale, delicat, merge sa-mi fac o bluza, caciula sau fular. Imi place si pare (caci n-am incercat inca) usor de lucrat.

Bucurii marunte, dar care fac atat de mult!

A, si sa nu uit! Cred ca Dorina e in concediu sau si-a dat demisia, caci la ghiseu era o domnisoara pe care nu am mai vazut-o si care se misca foarte repede. Desi eram a treia persoana la coada, n-am apucat sa citesc nici macar o pagina din cartea pe care o luasem cu mine (vedeti cum contribuie Posta Romana la pastrarea gustului pentru lectura al omului?), caci mi-a si venit randul.

P.S. Imi cer scuze pentru calitatea fotografiilor. Imi cer scuze nu fata de cititori, care sunt, adesea, mult prea ingaduitori, cat fata de minunatiile pe care le-am avut in mana si care sunt mult deasupra calitatilor mele de fotograf.