Pagini

luni, 2 mai 2011

Cum scoatem guma de mestecat de pe tesaturi

Desigur, netul este plin cu astfel de sfaturi. Revistele pentru femei, si ele, publica regulat idei practice despre cum sa una, cum sa alta. Asa ca nu intentionez sa deschid o noua rubrica pe blog, in care sa copy-paste, de pe undeva, o lista cu modalitati de indepartare a petelor si a urmelor de murdarie (ca sa citez din reclame). Pur si simplu, vreau sa scriu despre ce am aplicat noi si a functionat.
Guma buclucasa s-a prins, nu se stie cum, de panalonii tatalui Copilei. Fiind prima oara cand ne ciocneam de o astfel de problema, am facut ce face tot romanul cu conexiune la net: l-am intrebat pe Google. Urmarind instructiunile primite de la acesta, mai intai am bagat pantalonii in congelator, pentru ca guma sa se intareasca. Astfel, am putut-o indeparta usor cu cutitul. Ca sa scapam si de urmele intrate ceva mai adanc in tesatura, am incalzit putin otet, cu care am frecat zona respectiva. Dupa ce am si spalat pantalonii, nu se mai zarea nici urma de guma.
Acum, ca sa fiu sincera pana la capat, trebuie sa mareturisesc ca, desi am folosit pluralul, toata operatiunea, de la Google pana la spalare, a fost efectuata de tatal Copilei. Eu m-am ocupat doar de final: verificarea pantalonilor. Si, desigur, de consemnarea faptelor, spre a ramane dovada vie, catre generatiile viitoare, ca se poate.

Un comentariu:

Simona spunea...

Foarte util, mersi, la orice m-as fi gandit numai sa o pun in congelator nu mi-ar fi dat prin cap, desi acum ca ai scris, makes perfect sense... Tinem minte :-)