Carti pe care le iubim

Am inceput anul in forta, cu schimbari in destinatia camerelor si cu construire de mobila. Astfel, dormitorul - candva comun - a ramas acum doar al Copilei si am mutat-o cu tot cu bagaje (carti, jucarii) din biblioteca noastra (construita tot de noi, acum vreo doi ani) intr-una noua, numai a ei. Desigur, a fost tare mandra ca are si ea o biblioteca personala si ne-a promis ca ne lasa si pe noi sa ne punem o carte sau doua, daca vrem :).
Biblioteca - deocamdata si dulapior pentru jucarii - este inca neterminata (intentionam sa o vopsim la vara), dar noua ne place si asa, caci am muncit cu drag la ea :). Cea mai mare gaselnita ni se pare ladita de la corpul mare (am vazut ideea pe net), in care poate arunca plusurile si papusile. Bineinteles, nu i-am lasat la libera alegere culorile pentru pictat, foarfeca, plastilina (desi initial asa ziceam, ca le tin acolo), caci nici nu vreau sa imi imaginez ce as fi gasit in camera!

Cu ocazia mutarii, mi-am amintit ca, demult, intentionam sa scriu o postare cu carti pe care Copila le-a indragit. Desigur, fiecare copil are motivele sale pentru a se atasa de o carte sau alta, deci nu e musai ca si altora sa le placa ce ne-a placut noua, dar poate va ofera niste idei pentru viitoare lecturi.

Prima carte despre care o sa amintesc este Murdarici, scrisa de Ken Brown. Eroul principal este un catelus nazdravan si cu chef de joaca, care reuseste sa darame tot prin casa, murdarindu-se ingrozitor. Dat afara, incearca sa isi gaseasca tovarasi de joaca prin ograda. Din cauza blanitei lui murdare, este respins de cal, cocos, ratusca, pisica si, intr-un final, cand ajunge la trista concluzie ca nimeni nu vrea sa se joace cu el, apare purcelusul. Acestuia nu-i pasa de petele de carbune, ba chiar gaseste amuzant sa le asorteze cu putin noroi, spre marea bucurie a lui Murdarici. O alunecare in apa il ajuta pe micul catelus sa scape de mizerie si ii ofera sansa de a dormi din nou in casa. Gandul ii ramane, insa, la proaspatul prieten si, in timp ce se cuibareste in culcusul cald, viseaza la aventurile ce le va trai a doua zi, impreuna cu acesta.
Murdarici a fost primul personaj pe care l-a indragit Copila. Au contribuit la asta si povestirea, dar si imaginile din carte, care sunt bine realizate (imi place asta la o carte pentru copii).

O alta carte foarte, foarte draga, cu a carei eroina s-a identificat (pe buna dreptate) Copila, este Sora-cea-Mica de Jessica Meserve. Cartea am cumparat-o (ca si pe cea dinainte) intr-una din multele promotii de la Nemira (am luat o gramada de carti pentru copii de la ei). Ideea de baza este urmatoarea: orice ar face Sora-cea-Mica, ramane mereu in umbra surorii mai mari, care, asa cum e si firesc, sare mai sus, alearga mai repede etc. Dupa un mic conflict intre ele, papagalul surorii mai mari zboara si doar Sora-cea-Mica, dovedindu-se mai curajoasa, reuseste sa il recupereze. Astfel, realizeaza ca si ea poate fi cea mai buna la ceva, producandu-se un echilibru in relatia celor doua.
Subiectul a mers ca o manusa pentru Copila, aflata intr-o competitie asemanatoare cu verisoarea ei, M., cu care isi petrece aproape tot timpul. Si, exact ca in carte, Copila este ceva mai curajoasa decat M. :).

Ghici cat de mult te iubesc de Sam McBratney face parte dintre cartile ce te induioseaza cu tandretea lor. Castanuta cel Mica incearca sa ii arate lui Castanuta cel Mare cat de mult il iubeste. Ce nu stie el este ca, indiferent cat de mare ii e dragostea, ceea ce simte tatal sau pentru el e si mai puternic. Finalul, cand Castanuta cel Mare isi aseaza puiul adormit in culcus si apoi ii sopteste usor: Eu te iubesc pana la luna si inapoi reuseste aproape intotdeauna sa imi umezeasca ochii. E o carte despre iubirea curata, neconditionata, dintre un parinte si fiul sau, o carte pe care e frumos sa o asculti citita de catre o mama, dar e minunat daca o citeste, totusi, tatal.

Si daca tot vorbim despre carti de citit impreuna cu tatal, trebuie neaparat sa pomenesc de Pupici pentru tatici, de Frances Watts si David Legge. Scrisa special pentru ritualul de noapte buna, e povestea unui ursulet care nu vrea sa ii dea tatalui un pupic de urs, inainte de culcare. Fara sa se supere, tati incearca sa ii smulga macar un pupic de crocodil, de girafa etc., spre marele amuzament al micutului pui. Mi-au placut mult imaginile si micile subtilitati din ele (nu spun mai mult, va las sa le descoperiti singuri, poate cumparati cartea sau o luati de la biblioteca), precum si felul delicat in care e scrisa.

Ma bucur ca au inceput si la noi sa se traduca astfel de carti simple, cu imagini sugestive, pentru copiii mai mici. Am mari probleme cu povestile noastre clasice si imi vine greu sa ii citesc fetei povesti gen Capra cu trei iezi, unde, pe langa moarte, ajungem sa vorbim si despre razbunare. In schimb, am gasit multe, dar muuuuuuulte carti in engleza, care se adreseaza copiilor aflati in primii ani de viata.

Si uite asa ajungem la o alta carte draga noua: Elmer a lui David McKee. Noi am imprumutat-o de la sora mea mai mare (mama verisoarei despre care scriam mai sus) si am fost absolut INCANTATE de ea. Despre asa ceva vorbeam cand spuneam ca mesajul trebuie sa fie simplu, accesibil copiilor. Elmer este un elefant vesel si... altfel: in timp ce toti elefantii sunt cenusii, Elmer e facut din petice colorate. Satul sa fie diferit, incearca sa isi schimbe culoarea, devenind una cu turma, dar realizeaza ca (si aici o sa citez de pe blogul sursa a pozei): "e GROZAV sa fii unic si special".
Nu stiu daca exista o traducere in romana a cartii, eu nu am gasit, dar, cand o sa apara, cu siguranta i-o voi cumpara fetei mele. Daca nu, Amazon scrie pe mine :).

Sursa

Mai scriu despre o singura carte si promit sa ma opresc. Deocamdata :)! Este vorba despre ultima carte imprumutata (ca sa fiu corecta, reimprumutata) de la biblioteca, Bulgaras de primavara de Pavel Stewart si Chriss Riddell. Cartea ne-a servit ca deschidere la tema saptamanii trecute (Iarna - zapada si gheata).
Pentru ca Ariciul doarme intregul anotimp rece, n-are habar ce inseamna iarna, desi pe multi i-a auzit vorbind despre ea. Prin urmare, il roaga pe prietenul sau, Iepurasul, sa ii pastreze putina iarna, pentru a vedea cum este. Si pentru ca Iepurele e cam uituc, Ariciul ii scrie pe scoarta copacului rugamintea sa. Infometat, Iepurasul mananca exact bucatica pe care era scris cuvantul iarna si apoi incearca sa-si aduca aminte ce il rugase prietenul sau. Intr-un final, strange un ditamai bulgarele de zapada, pe care il inveleste in frunze uscate si il inghesuie in barlog. Cand vine primavara, din imensul bulgare nu mai ramane decat o mica urma de zapada, de ajuns pentru ca Ariciul sa isi faca o idee despre iarna.

Mai sunt multe carti de care ne-am atasat, carti din colectia personala sau carti imprumutate si poate vom vorbi si despre acelea la un moment dat. Sunt convinsa ca si voi aveti niste preferinte si tare mi-as dori sa ni le impartasiti, ca sa ne putem bucura impreuna de frumusetea lor.

Gradinita de acasa

Ei bine, iata ca ne-am apucat si noi de homeschooling. Ne-am apucat e un fel de a spune, pentru ca, in mare, nu facem nimic deosebit de ce am facut pana acum (decat, poate, exercitiile premergatoare scrisului si cele de taiere cu foarfeca, desi si acestea au fost facute intr-un fel), doar ca suntem ceva mai organizate. Avem o tema saptamanala si o planificare, avem standarde si arii de dezvoltare, avem fise, jocuri si activitati. Daca va e de folos, revenim cu amanunte :).

Organizare de an nou

Ultimele zile ale anului au trecut in graba si, fara de veste, m-am trezit in 2012. Mai aveam ceva postari de scris, niste proiecte de terminat, dar, spre deosebire de alte dati, nu m-am mai stresat stiind ca am lasat lucrurile nefinalizate. Am pasit in noul an senina, relaxata, fara sa-mi fac probleme de ce va urma.
Gata cu lungile liste de rezolutii! Pentru noul an mi-am propus un singur lucru: sa iau totul pe rand. Sa nu mai incep multe, riscand sa realizez prea putine, ca apoi sa fiu dezamagita de mine. Prin urmare, m-am decis ca, in fiecare luna, sa ma ocup de un singur lucru: invatarea a ceva nou, stabilirea unei rutini, schimbarea unei atitudini. Se spune ca e nevoie de aproximativ trei saptamani pentru a putea forma un nou obicei. Eu imi voi acorda cel putin patru. La inceputul lunii urmatoare, de voi simti ca e cazul, voi incerca altceva. Iar la sfarsitul anului, daca voi constata ca am adus o singura schimbare pozitiva in viata mea, sunt un om castigat. Daca vor fi douasprezece schimbari, cu atat mai bine!