Pagini

sâmbătă, 31 martie 2012

Despre dascali si educatie

Vad copii care au terminat nu numai liceul, ci si facultatea, ca au un scris si fac niste greseli... Noi eram la scoala primara si nu faceam astfel de greseli! [...] Astazi ii impovareaza cu o gramada de lucruri nefolositoare si ii zapacesc. Ii ghiftuiesc cu de toate, fara compensatie duhovniceasca. [...] Ia un copil din cei de astazi  si intreaba-l: "In ce judet este satul tau? Cati locuitori are?" si vei vedea ca nu va sti sa-ti raspunda. Daca insa vei intreba pe copiii de astazi despre fotbal sau despre televizor, le stiu pe toate si pe toti, pe dinafara. [...]
Prin cunostintele pe care le primesc, nu invata deloc sa lucreze cu mintea si de aceea mintea nu le merge. Iar mintea care nu merge are inlauntrul ei invalmaseala. Cei care faceau inventiile isi puneau mintea sa lucreze. Atunci cand se aflau intr-o nevoie, se gandeau cum sa o depaseasca. Astazi, cei mai multi cauta sa vada ce scriu cartile, ce scriu prospectele. Si raman la acestea: nimic mai mult! [...]
Ce sa mai zic? Astazi televizorul si celelalte mijloace l-au prostit pe om. Iar oamenii inteligenti devin in cele din urma "casete"... Vreau sa subliniez ca omul trebuie sa-si puna mintea sa lucreze, invata acum, sa presupunem, lucrul acesta, dar se va incurca apoi in celalalt. De aceea scopul este sa-i nasca mintea, sa afle solutii. Daca nu naste, atunci este subdezvoltat.
Mare lucru este un invatator corect, mai ales in zilele noastre! Copiii sunt casete neinregistrate, care se vor umple fie cu cantece murdare, fie cu muzica bizantina. Lucrarea invatatorului este sfanta. Are multa responsabilitate. [...] De aceea spun ca sunt buni parintii care nasc multi copii, dar mai buni sunt educatorii corecti, care renasc copiii din lume; dau societatii oameni renascuti si astfel ea se face mai buna.

(Parintele Paisie Aghioritul - Cu durere si dragoste pentru omul contemporan, fragment publicat in Familia Ortodoxa, octombrie 2011)

Adeseori auzim plangeri cum ca invatamantul public, cu toata multimea mijloacelor pe care i le pun la indemana toate clasele societatii, are insemnate neajunsuri atat in ce priveste inima copilului, de care se ingrijeste foarte putin, cat si in ceea ce priveste mintea lui, de care pare ca se ocupa atat de mult. Dezvoltarea amorului propriu in copii prin stimularea fara masura a principiului competitiei nu ii insufla respect pentru datorie - insa si eforturile de a-i dezvolta mintea sunt adesea insuficiente. Capacitatile care depind de memorie sunt formate prin exersare constanta, in timp ce capacitatile care tin de gandire raman aproape deloc influentate. Folosind tot elanul elevului pentru ca acesta sa-si faca lectiile fara pauza si odihna, invatamantul public ii rapeste timpul liber, puterea, dorinta de a-si insusi tot ce primeste si il invata sa se multumeasca cu cunoasterea "de imprumut", fara sa faca din ea cunoasterea sa personala, bun al sufletului sau. In conditiile acestea, aproape ca nu se formeaza in el nici gandire de sine statatoare, nici independenta de caracter, nici originalitate, si "floarea se usuca inainte de a da roada". Toate mintile sunt nivelate fara crutare, sunt sterse toate deosebirile dintre personalitati, si iata ca in copil dispare omul, fiindca in scolar a disparut copilul.
Copilul s-a nascut ca sa actioneze potrivit "germenilor" duhului sau, ca sa deosebeasca singur binele si raul, adevarul si minciuna, ca sa se pregateasca de lupta, sa-si formeze in felul acesta propriul caracter, ca sa fie liber in deciziile pe care le va lua pe viitor. Ca atare, principalul scop al invatamantului este nu de a-l face pe elev o amprenta, ca sa zic asa, a dascalului, ci de trezi si a dezvolta ceea ce este ascuns in el; nu de a-i invata pe copii sa priveasca toate cu ochii altuia, ci de a-i deprinde sa priveasca in mod corect cu proprii lor ochi; nu de a le "baga pe gat" o anumita doza de cunostine, ci de a le insufla iubirea de adevar; nu de a le impovara memoria, ci de a le insufleti si intari gandirea; nu de a expune idei sub forma unor legi al caror temei este cuvantul si vointa dascalului, ci de a le dezvolta constiinta si judecata, gustul moral, in asa fel incat ei sa poata distinge si alege din tot ce li se prezinta numai ceea ce-i drept si bun. Pe scurt, marea sarcina a educatiei consta in abilitatea de a trezi in copil forta ratiunii si a moralitatii, care se afla in orice fiinta zidita dupa chipul lui Dumnezeu.

(Protoiereul Dimitrie Sokolov, fragment publicat in Cum sa educam ortodox copilul)

3 comentarii:

Simona spunea...

De-aia am emigrat eu unde am emigrat. Ca sa imi ramana intacta iluzia ca in sistemul scolar de aici este cultivata individualitatea copilului si modul de a face sinapse, nu numarul lor... Si deocamdata nu mi-au fost inselate asteptarile, iar in mediul asta pe jumatate jucaus pe jumatate parintesc si totusi serios, copilul meu infloreste. Si scrie la 5 ani mai corect decat prietenii mei adulti romani cu care vorbesc si care uneori imi strepezesc creierul. E rusinos sa nu stim sa scriem corect in limba materna, denota lipsa de respect. Asta cu scuze pentru lipsa diacriticelor din partea mea :-)

dana spunea...

Cred ca cei care si-au gasit alta tara in care sa locuiasca, au ramas in interior mult mai aproape de tara pe care au parasit-o. Ii pretuiesc mult mai mult cultura populara (specifica), limba, istoria, decat cei care au ramas aici. Parere personala.
Despre educatia din Romania nu stiu daca mai pot vorbi... Vorba unui prieten: "care educatie?".

Simona spunea...

Ai absoluta dreptate Dana. Si in plus, desi nu sunt foarte mandra, sunt in stare intotdeauna sa fac "lobby" pentru Romania si sa indrept cu argumente idei sau conceptii gresite ale strainilor fata de tara de unde am plecat. Cred ca e un serviciu mai mare adus Romaniei decat sa improsc limba materna cu noroi...