Craciun fericit!

Au fost colinde. Multe. Si au fost surorile mele. Si fetele noastre. Si mama. Si prietenii. Cei cu care am colindat, precum si cei pe care i-am colindat. Si au fost adevaratele cadouri. Fericirea fetelor ca s-au revazut. Cartea care mi-a oferit raspunsuri la framantarile mele. Iubirea familiei.
Am crezut ca o sa fie un Craciun trist. Nu avea cum. Pentru ca adevaratul Craciun e in noi. Iar daca nu ati gasit inca drumul spre el, spre voi insiva, incercati ascultand asta.

O floare rosie cu tulpina verde

Pe blogul Aureliei, am gasit niste frunze vesele, originale, care mi-au adus aminte de un text citit demult, intr-o carte. Cautandu-l pe net, am aflat ca ar fi scris de Jack Canfield. Asa o fi...

Textul e interesant pentru ca vorbeste despre frica noastra (mai mult a noastra, a adultilor?) de a-i lasa pe ceilalti sa fie ei insisi, total diferiti (si poate de neinteles) de noi.

O sa-l transcriu aici, pentru a nu uita ca felul in care vad eu lumea imi apartine si nu este mai bun sau mai rau decat al altora.

Intr-o zi, un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar cand baietelul a vazut ca intrarea in clasa lui se facea printr-o usa direct din curte, a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a mai parut atat de mare ca la inceput.

Intr-o dimineata, cand baietelul se afla in clasa, profesoara le-a spus copiilor:
-Astazi o sa facem un desen.

-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a inceput sa deseneze…

Dar profesoara a zis:
-Asteptati! Nu incepeti inca! Si a asteptat pana cand toti copiii au fost pregatiti.
-Acum o sa desenam o floare, a zis profesoara.

“Grozav” s-a gandit baietelul, caci ii placea sa deseneze flori. Si a inceput sa deseneze flori frumoase, si le-a colorat in roz, portocaliu, albastru.

Dar profesoara le-a zis copiilor:
- Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati. Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde.
- Acum puteti incepe, a zis profesoara.

Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasa decat a profesoarei; dar n-a spus nimic. A intors doar pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era rosie, cu o tulpina verde.

Intr-o alta zi, cand baietelul intrase in clasa prin usa din curte, profesoara le-a spus copiilor:
- Astazi o sa facem ceva din argila.

-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea sa lucreze cu argila. Stia sa faca tot felul de lucruri din argila: serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pana ce toti copiii au fost gata.

- Acum o sa facem o farfurie, a zis profesoara.

„Grozav”, s-a gandit baietelul caci ii placea sa faca farfurii de toate formele si marimile. Si a inceput sa faca farfurii de toate formele si marimile.

Dar profesoara le-a spus copiilor:
- Asteptati, va arat eu cum se face! Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adanca.
- Asa! Acum puteti incepe!, a zis profesoara.

Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Ii placeau mai mult farfuriile lui, decat farfuria adanca a profesoarei. Dar n-a spus niciun cuvant. Si-a transformat farfuriile lui intr-o bila mare de argila din care a facut o farfurie adanca si mare ca cea facuta de profesoara.

Si foarte curand baietelul a invatat sa astepte si sa priveasca si sa faca lucruri ca cele facute de profesoara, si foarte curand n-a mai facut nimic de unul singur.

Si s-a intamplat intr-o zi ca baietelul si familia lui s-au mutat intr-o alta casa, intr-un alt oras. Si baietelul a trebuit sa mearga la scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nici o usa prin care sa intre direct din curte in clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte inalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung pana ajungea in clasa lui.

In prima zi de scoala, profesoara le-a zis copiilor:
- Astazi o sa facem un desen!
- Grozav, a zis baietelul, si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca…

Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Cand a ajuns langa baietel i-a spus:
- Tu nu vrei sa desenezi?
- Ba da, a zis baietelul.
- Ce desen facem?
- Nu stiu pana nu-l faci, a zis profesoara.
- Cum sa-l fac? zise baietelul.
- Cum iti place tie! raspunse ea.
- Sa-l colorez cum vreau eu? a mai intrebat baietelul.
- Cum vrei tu!, a fost raspunsul ei. Daca toti ati face acelasi desen si l-ati colora la fel, cum sa stiu eu cine l-a facut?
- Nu stiu, zise baietelul.

Si a inceput sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde.

Mi-amintesc ce spunea o inspectoare de la invatamantul primar, venita in control la scoala noastra: Nu ma intereseaza metoda folosita de elev pentru a ajunge la rezultatul respectiv. Important e sa ajunga la raspunsul corect.

Era o inspectoare controversata, nu foarte iubita. Eu nu am apucat sa o cunosc, a iesit la pensie in anul urmator. Dar am apreciat-o pentru vorbele acelea (si pentru altele). Era o perioada in care, daca incercai sa-i arati copilului un alt mod de rezolvare decat cel din manual, erai blamat. Poate pentru ca exista marele pericol ca elevul sa te puna pe tine, dascal, in dificultate...

Un an si opt luni

Cu capul sprijinit de umarul lui mami, Copila casca .
- Ti-e somn, iubita?
- Da, ici (aici)! raspunde fata, aratand, cu aratatorul, gurita larg deschisa.

* * *

Dupa ce-a citit "Omida mancacioasa" si "Omiduta Olguta", vederea unei omizi reale o lasa absolut rece. La urma urmei, natura greseste. Omizile sunt niste fiinte micute, e adevarat, dar nu atat de subtiri si de paroase, ci mai degraba colorate si cu un cap rotund, in mijlocul caruia se deschide o gurita zambitoare.
Da, e lucru cert: ceea ce-i arata mami nu are cum sa fie o omiduta.

* * *

Si, pentru ca veni vorba, omizilor li se spune, in realitate, "au" - de la omiduta mancacioasa, care a mancat numai prostii intr-una din zile si a durut-o burtica.
Alba-ca-zapada e "A-ha-ha", caci asa canta ea pe marginea fantanii, in timp ce isi astepta Printul, iar melcul este"du-te... apa..." (exact asa il striga! cu tot cu melodie!) de la "Melc, melc, codobelc (...)/ Si te du la balta / Si bea apa calda."

Teddy Bear, ursulet

Teddy Bear e prieten cu Copila.
Teddy Bear are o pisicuta, un dinozaur si o minge colorata.

Teddy Bear papa dulciuri (Copila nu stie exact ce sunt acelea, dar stie ca nu e bine sa le papi).
Teddy Bear are un leagan si un pitic de gradina.
Teddy Bear poarta o pijama albastra, cu stelute.

Inainte de culcare, Copila imi cere sa-i citesc din cele doua carticele cu Teddy Bear. Eu nu ii mai citesc de mult. Ii recit. De cateva zeci de ori. Pana adoarme. Cu cartile in brate. Acestea sunt cantecele ei de leagan.

Azi, pe cand spalam vase, m-am trezit murmurand:
Teddy Bear, ursulet,
Hai la joaca, pe afara!
Teddy Bear, ursulet,
Ce frumoasa zi de vara!

Cat de grav poate fi?

Azi Grivei e papacios

Copila vine catre bunic, tinand in mana un cartonas.
- Ce ai acolo, tataie?
- Tatzel. (Catel.)
- Ce frumos e! Si ce zice?
- Am! (Ham.)
Dispare si reapare dupa cateva secunde, tinand in mana un pliant. Pe el se zaresc mai multi catelusi de plus.
- Dar aici ce ai?
- Tatzei. (Catei.)
- Vai, tataie, dar ce multi sunt! Cum ii intretii? Ce le dai sa manance?
Cu oarecare dispret:
- Papa! (Doh!)

Uneori se uita la noi de sus. Probabil nici ei nu ii vine sa creada cat de naivi suntem...

Despre clop-clop si alte animale

Copila nu stie sa spuna "cal", dar stie sa faca ... clop-clop (ma rog, stiti voi, sunetul acela care vrea sa redea zgomotul facut de copite). Nimic neobisnuit pentru un copil de varsta ei. M-a derutat, insa, cand am auzit-o numind in acelasi fel girafa, zebra, vaca, magarul. Mi-am zis: asta e, invata ea! Ce nu stiam, dar mi-a spus Andreea, fiica mea invatase deja ceva: gruparea animalelor dupa niste caracteristici. In cazul ei: sa fie patrupede si sa aiba copite. Caci pisica si catelul nu intra, in acceptiunea ei, in categoria clop-clop :).

Multumesc, Andreea, inca un lucru interesant pe care l-am aflat de la tine :)!

Mama e numai una...

Copila inca mai foloseste sanul lui mami. Se pare ca e atat de incantata de servicii, incat si-a chemat si prietenii. Ca urmare, am ajuns sa hranesc oite, hipopotami, pe Winnie the Pooh si prietenii lui si inca multe alte vietati. In seara acesta, dupa un ursulet si o pisicuta, la sanul meu s-a asezat ... un biberon.