1 iunie

Ieri am fost si noi copii.... (click)

Primavara cu fluturi

E de ajuns sa spui "primavara" si inima salta mai voioasa. Oamenii zambesc mai mult si parca merg mai drepti pe strada. Nu vi se pare si voua? Sau numai cei pe care i-am intalnit eu ieri si azi erau asa?

Intre timp, in cutia postala poposesc fluturi si buburuze de la malul marii (multumim din suflet, Aurelia!) si in casa miroase a zambile.

Un zambet de soare si o calda imbratisare pentru voi toti, dragii mei!

Cand voi fi mare...

Stii, mami, cand voi fi mare, nu vreau sa ma mai fac doctorita. O sa ma fac postas. Stii, postasii sunt foarte haiosi, asa cum alearga ei mereu de colo-colo...

Intre timp, lipeste diverse tablouri pe pereti:

Aici sunt eu si floarea mea. Aveam parul blond si bretele rosii si o inima mare. Dar aveam inima in partea cealalta, ca s-a miscat. Si eu udam florile, dar mi-am uitat stropitoarea acasa...

Later edit (3 martie): Am aflat ca cele doua buline de pe inima sunt butoanele. Asta rosu cu albastru e pentru cand bate si ala verde pentru cand nu bate. Draga mamei, ce simplu ar fi de-am putea sa pornim si sa oprim inima dupa placul nostru! I-am da cate un stop din cand in cand, ca sa nu simtim cand ne dor rautatile lumii si am porni-o din nou, odihnita si vesela.

Un nou an

Rezolutii? Una singura: sa fiu un om mai bun.

Carti pentru copii

Imi plac initiativele lui lucky de a aduna link-uri vizand aceeasi tema, dar, din pacate, nu am avut timp sa particip la ele. Azi, insa, pentru ca postarea era deja scrisa si pentru ca in ea vorbesc despre niste carti de suflet pentru mine si Copila, ma alatur lungii liste in care se vorbeste de carti pentru copii.
Bucurati-va si inspirati-va!

Dezghetata de banane, bombe si pantofi de hai-hui

Mami, de ce nu-mi iei si mie inghetata?
Ce inghetata? Unde ai vazut tu?
Inghetata ca a lui Teo din parc.
Aia de la magazin nu e buna, o sa-ti fac eu, in casa.

Mami, mami, cand imi faci inghetata? Asa ai zis... Imi faci acum?
O sa-ti fac, mami, cand o sa gasesc o reteta buna.

Mami, ai gasit reteta?
N-am. De fapt, am uitat sa caut. Dar am in casa un avocado. Il mixez cu trei banane si doua linguri de miere. Ii dau sa guste. Bun, mami, imi place! Bag desertul la frigider. Acum nu stiu asta, dar il vom manca mai tarziu, dupa ce il vom lasa sa se mai topeasca. Dezghetata de banane.

Dupa-amiaza ii cumparam incaltaminte. O pereche de sandale si niste pantofi roz, sport. Acestia sunt pantofii mei de balerina. Iar acestia, spune, aratand spre sandale, sunt pantofii de hai-hui. Stii ce inseamna hai-hui? Adica faci asa si te rasucesti de patru ori. Cine sunt eu sa o contrazic?

Dimineata nu vrea sa iasa afara cu bunicii. Eu vreau sa ies cu tine, nu cu mamaie si tataie. Mie cu tine imi place sa merg afara. Stiu, draga mea draga, stiu! Si mie imi plac iesirile cu tine. Dar am atat de mult de lucru! Curand vom sta din nou mult, mult impreuna.
Iese, purtand pantofiorii roz. Nu mai sunt pantofi de balet, sunt condurii mei. O privesc plecand si mi se frange inima.

Seara, se intoarce razand. Gurita ii turuie, povestindu-si ziua.
Mami, mi-ai promis ca stai putin cu mine afara. Asa e. Iesim. Dupa zece ore la calculator (stiu, nici mie nu imi vine sa cred!) aerul proaspat si rece e o adevarata binecuvantare.
Mami, stii care e dreapta?
Care?
Asta. Si acum intreaba-ma care e stanga.
Care e stanga?
Asta.
Cand le-o mai fi invatat? Micuta mea balerina cu conduri roz creste. Iar eu nu sunt totdeauna langa ea sa vad cum se intampla. Asa va fi de acum inainte? Eu la munca, iar ea cu bunicii, la scoala, cu prietenul, cu noua familie?

Intoarse acasa, adormim tinandu-ne de mana.

Noaptea, visez ca cineva arunca o bomba, iar eu ma ghemuiesc la pamant, incercand sa protejez copilul cu trupul meu.

O mana de ajutor pentru Gabriela

Toamna trecuta, mama sotului meu a fost operata de meningiom. Nu are rost sa povestesc grijile pe care ni le-am facut (la urma urmei, cu toate incurajarile medicilor, era vorba de o operatie la cap, facuta unei femei trecute de 70 de ani si avand si alte probleme de sanatate). Nu are rost sa spun nici cum s-a chinuit doi ani de zile sa afle cauza vajaielilor si ametelilor permanente (din pacate, nici noua nu ne spunea cat de grave sunt problemele, altfel am fi mers cu ea sa-si faca un RMN).
Cu toate acestea, tot nu imi pot imagina ce poate fi in sufletul Gabrielei Tudorache sau in cele ale membrilor familiei sale. Sper doar ca, primind ajutor din partea noastra, sa ajunga sa se bucure din nou de mama lor, asa cum Copila se bucura de mamaie, acum mai vesela, mai activa si mai plina de energie ca oricand.