Pagini

sâmbătă, 6 martie 2010

Bun venitu-mi!

Cineva mi-a spus candva (culmea, un barbat - si inca unul fara copii!) ca lumea mea se va schimba total atunci cand voi deveni mama. Nu l-am crezut. Eram atat de sigura pe mine, pe ceea ce simteam, pe cea care eram, incat nici macar o clipa n-am banuit cata dreptate avea interlocutorul meu.
Acum, dupa un an de convietuire cu fiica mea, simt de parca n-am inceput sa traiesc decat odata cu ea. Nu ma recladesc, ci abia acum ma nasc, abia acum exist.
Multumesc, copila mea! Nascandu-te, m-am nascut.

2 comentarii:

ursuandreea spunea...

Bun venit în blogosferă! Îmi place ”vocea” ta.
Mă impresionează mult ce-ai scris în finalul postării. Eu n-am copiii încă. Îmi doresc, dar nu acum. Simt ceva total opus celor simțite de tine (din câte-mi pot da seama): știu că mă voi schimba și mi-e teamă. Mi-e teamă că n-o să-mi placă schimbarea, deși toate mămicile (și unii tătici) îmi spun că schimbarea asta e frumoasă, poate cea mai frumoasă din viața unei femei. Și mie tot mi-e frică...

soare de martie spunea...

Dar ce frica mi-era mie! :)
Inainte de a avea copil, ma uitam si eu la proaspetele mamici si imi spuneam ca eu nu voi ajunge asa, ca nu ma voi schimba. Nu intelegeam de ce mi se spune ca un copil e cea mai mare realizare. Degeaba se chinuiau prietenele mele cu copii sa ma faca sa inteleg. Nici eu nu am cum sa le explic celor care nu sunt inca mame.
Si poate nici nu e pentru toti (toate) la fel. Pentru mine a fost un cadou. Genul acela pe care nu il treci pe lista de dorinte, dar de care, atunci cand il primesti, realizezi ca ai avut nevoie toata viata :).