Ai facut un copil. E frumos, sanatos, inteligent, asa cum ti-ai dorit. Bun, si mai departe? Ce faci cu el, cu sufletul lui? Cum il cresti? Ce fel de om vrei sa devina? Daca stii sa raspunzi la ultima intrebare, vei descoperi si ce trebuie sa faci. Caci, in functie de ceea ce vrei sa obtii, vei sti ce seminte sa plantezi acum, cand e mic.
Vrei sa fie un luptator, o persoana care sa nu se dea batuta usor, care sa gaseasca solutii pentru a depasi obstacolele ce-i ies in cale? Bun, atunci lasa-l de acum sa-si masoare puterile. Nu-i mai indesa tu mancare cu lingurita. Atat timp cat poate tine in mana o bucata de paine, poate sa se hraneasca si singur. Lasa-l sa incerce! Lasa-l sa-si tina singur tacamul! Nu spun ca va fi usor pentru tine. Cu siguranta vei avea ceva de spalat si e posibil ca peretii sa nu-si pastreze culoarea initiala. Asa, si? Ce e mai important, copilul sau peretele?
Lasa-l sa se catere, sa exploreze! E normal sa vrea sa-si largeasca orizontul. Fii acolo pentru el, gata sa-l prinzi daca-i aluneca piciorul. El poate. Vrea sa-ti dovedeasca asta. Dar lasa-l! Arata-i ca ai incredere in el! Demonstreaza-i ca el insusi poate avea incredere in el!
Lasa-l sa fie creativ, sa cunoasca, sa testeze! Sa se joace cu nisipul, apa, pamantul, iarba. Imbraca-l bine si iesi cu el prin ploaie. Explica-i: ploaia, zapada sunt, pur si simplu, apa. Putem sa atingem, nu patim nimic daca o facem.
Lasa-l sa umble cu carioca, acuarelele, foarfeca (adaptata varstei), lipiciul. Da, o sa imi invoci, din nou, murdaria care se face in jur. Se rezolva daca-i instalezi coltul de lucru intr-un loc care poate fi curatat usor sau protejand podeaua cu o folie, ziare. Se poate rani in timpul lucrului? De asta esti tu langa el, ca sa invete sa manevreze corect instrumentele. E mai bine sa o faca sub supravegherea ta.
Vrei sa invete sa ia decizii in momentele de rascruce ale vietii lui? Pai... de unde sa stie ce sa faca daca tu ai decis totul pentru el? Lasa-l sa-si aleaga singur jucaria pe care vrea s-o ia afara sau parcul in care sa mergeti. Si, daca alegerea facuta se dovedeste nesatisfacatoare, va invata si despre suportarea consecintelor.
Lasa-l sa puna rufele la in masina de spalat, sa-ti aduca o carte sau sa apese pe butonul de pornire a liftului. Lasa-l sa se incalte, sa puna masa, sa-si stranga jucariile si multe, multe altele! Lasa-l! Copilul abia asteapta sa-ti dovedeasca ce poate. Si stii de ce? Pentru ca el chiar POATE! Abia asteapta sa-ti si sa-si arate acest lucru. Nu are nevoie de recompense, ci de increderea si de mandria pe care le citeste in ochii tai. A, si sa nu uit: nu mai vorbi despre el, atunci cand e de fata, de parca ar fi mobila. Guess what: te aude si te intelege. Nu e nici surd, nici prost.
Ce m-a starnit sa scriu toate astea? Mai multe. Mai intai, faptul ca, de vreo doua saptamani, copilul meu este foarte schimbat. Nu schimbat, ci foarte! Poate ca schimbarea e mai veche, dar acum a devenit vizibila. La inceput, am pus-o pe seama varstei (nu degeaba li se zice the terrible twos), dar, dupa ce am surprins niste scene, ne-am lamurit: de vina este atitudinea bunicilor, in grija carora a ramas cam mult de cand am avut amandoi foarte mult de lucru. Bunicii sunt oameni buni si o iubesc ca pe ochii din cap, dar iubirea lor a inceput sa-i faca mai mult rau. Imi pare rau, nu pot gandi altfel cand imi vad copilul regresand sau capatand obiceiuri nepotrivite (nu are rost sa intru in detalii).
Din pacate, insa, sunt nu numai bunici (prin definitie niste rasfatitori), ci si parinti ce-si trateaza copiii in acelasi mod. Fac totul in locul lor si apoi se plang de cat de coplesiti sunt ei si cat de rasfatat copilul. Asta ma aduce la al doilea motiv pentru care am scris azi. In parc, o mama spunea ca abia asteapta sa isi trimita copilul la gradinita, pentru a fi disciplinat de catre educatoare. Trecand peste faptul ca, auzind asta, am asociat disciplina cu dresura si educatoarea cu un gardian, nu-i asa ca e convenabil? Eu iti dau un rebut (!), iar tu sa-mi dai un copil perfect si Doamne fereste sa nu mi-l inapoiezi asa cum ti-l cer, ca o sa spun la toata lumea ce educatoare incapabila are copilul meu! A, ce spui? Daca eu imi voi schimba comportamentul acasa? Nuuuu, de ce as face-o? Nu de asta il trimit la gradinita?
Hai ca m-am intins la vorba si dau in altele! Asadar, cine are ochi de citit sa citeasca! Si sa nu disperam: daca nu ne disciplineaza gradinita copiii, sa nu uitam ca mai exista si scoli. Chiar si corectionale.
2 comentarii:
Super adevarat. E uimitor sa constati cate pot sa faca copii si cat de bine, daca-i lasi. Noi suntem in perioada in care trebuie doar sa le temperam avantul, pentru ca daca i-am lasa ar face tot in casa (ma laudam intr-o dupa-masa pe Facebook cum am stat 10 minute savurand cum copiii mei conlucrau, Mica scotea hainele din masina de spalat si i le intindea lui Robbie care le scutura si le baga in uscator, m-am simtit total in plus) - din pacate nu avem intotdeauna atata timp la dispozitie incat sa-i las sa se desfasoare la adevaratul lor potential dar macar incerc. Si explic. Si argumentez. Si culmea, ei chiar inteleg. La noi in casa facutul curateniei e o treaba in echipa de exemplu, nu e niciodata o corvoada, iar copiii fac cu randul la aspirator sau spalat pe jos, le place la nebunie. Pe cat posibil chiar incerc sa-i las sa invete din propriile experiente chit ca uneori se lasa cu lacrimi sau vanatai - si asta e un proces de invatare (cand Robbie era bebe, prietenii ma condamnau ca il las sa umble la sertare si nu pun opritori, eu le spuneam "o singura data isi va inchide sertarul peste degete, a doua oara o sa stie" - si asa a fost...)
Gradinita si in general formele de invatamant organizat au si ele rostul lor - dar nu ne putem baza pe ele ca inlocuitori de parinti si de cei "7 ani de-acasa". S-ar putea sa avem surpriza (cazuri reale, studiate de mine) ca la gradinita copilul sa fie inger si acasa acelasi zapacit care lasa totul dupa el ca dupa tornada... Copiii copiaza in primul rand realitatea imediata - adica ceea ce vad in casa in jurul lor. Parerea mea :-))))
Simo, multumesc! Comentariul tau ma incurajeaza si imi confirma faptul ca trebuie sa le acordam mai multa incredere copiilor. Scriai mai demult ca l-ai invatat pe Robbie sa umble cu diverse aparate si te-am aplaudat in gand. Ce rost are sa ii spui sa nu puna mana, cand tot o va face? Si atunci de ce sa nu o faca intr-un mod corect? Asa ca mai bine ii arati tu. Plus ca, daca tot le zici "nu aia, nu ailalta", te vei trezi ca nu vor mai incerca nimic. Si-apoi incepi tu sa te rogi sa mai puna mana pe o matura, sa mai duca gunoiul sau sa altele de genul asta. Si tot pe el dai vina: "ce copil dezordonat si murdar si neascultator", uitand ca tu esti la baza acestui comportament.
Uf, pe-astia de nu-si lasa copiii/nepotii sa faca nimic, i-as tranti intr-un scaun cu rotile si le-as aplica acelasi tratament: nu pune mana, nu umbla, nu atinge! La un moment dat, vor realiza si ei ce aiurea e sa fii tratat ca un handicapat sau ca un incapabil.
Trimiteți un comentariu