Jocuri de jucat cu o mama

Pe drumul spre casa, jucand Jocul culorilor (fiecare spune cate o culoare, fara sa ne repetam). Incepe ea, rostind hotarata culoarea pentru care a capatat deja o pasiune:
- Albastru.
- Rosu.
- Galben.
- Roz.
- Verde.
- Portocaliu.
- Aaaaaaa....
O vad cum se framanta, aproape ca ii aud rotitele invartindu-se. Si apoi, victorioasa, cu gura pana la urechi:
- Alt albastru.

* * *

Prin casa, ca o zeitate indiana: cu o mana intinzand rufele, cu alta dand cu aspiratorul, cu una tocand zarzavatul si cu inca una cautand ceva prin dulap. (Desigur, cand vorbesc despre diverse zeitati, ma refer la numarul bratelor si nicidecum la indeletnicirile mele). Copila, plictisita sa se joace singura, se tot tanguie pe langa mine.
- Mami, hai si tu sa ne jucam!
Ca o mama rabdatoare si inteleapta ce ma visez, incep sa-i explic (tipic adultilor!) cata treaba am de facut si cat de mult depinde linistea familiei de rezultatul muncii mele. Evident, tot ce aude Copila e: bla, bla, bla, mancare, bla, bla, bla, haine sa iesi afara, bla, bla, bla etc.
- Mamiiiiiiiiiiii, haide sa ne jucaaaaaaaam!
Eu, cu zambetul adultului trecut prin viata:
- Iubita mea, tie iti trebuie o surioara sau un fratior cu care sa te joci, nu-i asa?
- NU, spune ea imbufnata. Imi trebuie o mama!
In secunda urmatoare, eram pe covor, jucandu-ma cu papusile si incercand sa-mi amintesc cat timp real am petrecut impreuna cu ea, azi.