Organizare (1)

De cand s-a nascut copilul, problema mea cea mai mare a fost legata de organizare. Si cum, in ultimii ani, de la o persoana super relaxata, ajunsesem sa fiu una destul de obsedata de control, chiar era o problema. Primele luni de convietuire in 3 au fost bulversante din acest punct de vedere. Nu ne-a ajutat nici mutatul in casa noua ("unde-mi sunt hainele de vara?", "dar cablurile?", "parca aveam niste etichete pe undeva") si nici examenele pe care le-aveam de dat si care imi rapeau mare parte din timp. Asa ca, in asteptarea unei perioade mai bune, in care ziua sa aiba vreo 30 de ore si din care sa dorm numai vreo 4, m-am gandit ca n-o sa am timp decat atunci cand o sa-mi fac. Si am inceput cu ceea ce stiu eu cel mai bine: planificarea.
Si a mers. Faptul ca stiam clar ce am de facut a doua zi, ma facea sa fiu mult mai relaxata si mai putin derutata. Astfel, multi timpi morti dispareau, iar eu puteam sa ii transform in timp pentru mine. Nu mai stiu cand si de ce am renuntat, dar, dupa alte cateva luni incarcate, asa cum au fost cele din ultimul timp, m-am decis sa ma reintorc la sistemul ce s-a dovedit viabil.

Si am luat-o cu inceputul:

Ce am eu de facut? Care sunt domeniile de care trebuie si vreau sa ma ocup?

1) Copila
     - ce mi-as dori sa stie la varsta ei
     - experientele pe care i le pot oferi
2) familia
     - timp pentru familie
     - timp pentru cuplu
3) casa
     - gospodarie
     - gatit
4) serviciul (o sa-l numesc asa, desi lucrez de acasa si volumul de munca difera de la o zi la alta)
     - munca propriu-zisa
     - perfectionare (care, de fapt, se traduce prin invatare, dat fiind faptul ca am schimbat total domeniul de activitate)
5) timpul personal
     - dezvoltare personala
     - lucru de mana
     - timp de suflet (citit, ascultat muzica, vizionat filme, spectacole etc.)
E clar ca cele 5 domenii se intrepatrund, dar mie mi-e mai usor daca le delimitez cumva.

Bun, pana aici totul e simplu. Urmeaza apoi detalierea, stabilirea a ceea ce-mi doresc sa obtin de la fiecare in parte. Dar asta intr-un alt post :).

Uite-l, nu e

- Ai baut tot laptele?
- Da.
Dupa cateva secunde:
- Dar sa nu te uiti in cana ca sa vezi daca l-am baut.
Eu, devenind suspicioasa:
- Sigur l-ai baut? Mai e lapte in canuta?
Evaziv:
- Daca te uiti, mai e. Daca nu te uiti, nu mai e.

I Took His Hand and Followed

My dishes went unwashed today,

I didn't make the bed,

I took his hand and followed

Where his eager footsteps led.

Oh yes, we went adventuring,

My little son and I...

Exploring all the great outdoors

Beneath the summer sky

We waded in a crystal stream,

We wandered through a wood...

My kitchen wasn't swept today

But life was gay and good.

We found a cool, sun-dappled glade

And now my small son knows

How Mother Bunny hides her nest,

Where jack-in-the-pulpit grows.

We watched a robin feed her young,

We climbed a sunlit hill...

Saw cloud-sheep scamper through the sky,

We plucked a daffodil.

That my house was neglected,

That I didn't brush the stairs,

In twenty years, no one on earth

Will know, or even care.

But that I've helped my little boy

To noble manhood grow,

In twenty years, the whole wide world

May look and see and know.

Roy L. Peifer

Jocuri de jucat cu o mama

Pe drumul spre casa, jucand Jocul culorilor (fiecare spune cate o culoare, fara sa ne repetam). Incepe ea, rostind hotarata culoarea pentru care a capatat deja o pasiune:
- Albastru.
- Rosu.
- Galben.
- Roz.
- Verde.
- Portocaliu.
- Aaaaaaa....
O vad cum se framanta, aproape ca ii aud rotitele invartindu-se. Si apoi, victorioasa, cu gura pana la urechi:
- Alt albastru.

* * *

Prin casa, ca o zeitate indiana: cu o mana intinzand rufele, cu alta dand cu aspiratorul, cu una tocand zarzavatul si cu inca una cautand ceva prin dulap. (Desigur, cand vorbesc despre diverse zeitati, ma refer la numarul bratelor si nicidecum la indeletnicirile mele). Copila, plictisita sa se joace singura, se tot tanguie pe langa mine.
- Mami, hai si tu sa ne jucam!
Ca o mama rabdatoare si inteleapta ce ma visez, incep sa-i explic (tipic adultilor!) cata treaba am de facut si cat de mult depinde linistea familiei de rezultatul muncii mele. Evident, tot ce aude Copila e: bla, bla, bla, mancare, bla, bla, bla, haine sa iesi afara, bla, bla, bla etc.
- Mamiiiiiiiiiiii, haide sa ne jucaaaaaaaam!
Eu, cu zambetul adultului trecut prin viata:
- Iubita mea, tie iti trebuie o surioara sau un fratior cu care sa te joci, nu-i asa?
- NU, spune ea imbufnata. Imi trebuie o mama!
In secunda urmatoare, eram pe covor, jucandu-ma cu papusile si incercand sa-mi amintesc cat timp real am petrecut impreuna cu ea, azi.

Aberatii de vara sau Mai lasa-ma!

Ai facut un copil. E frumos, sanatos, inteligent, asa cum ti-ai dorit. Bun, si mai departe? Ce faci cu el, cu sufletul lui? Cum il cresti? Ce fel de om vrei sa devina? Daca stii sa raspunzi la ultima intrebare, vei descoperi si ce trebuie sa faci. Caci, in functie de ceea ce vrei sa obtii, vei sti ce seminte sa plantezi acum, cand e mic.
Vrei sa fie un luptator, o persoana care sa nu se dea batuta usor, care sa gaseasca solutii pentru a depasi obstacolele ce-i ies in cale? Bun, atunci lasa-l de acum sa-si masoare puterile. Nu-i mai indesa tu mancare cu lingurita. Atat timp cat poate tine in mana o bucata de paine, poate sa se hraneasca si singur. Lasa-l sa incerce! Lasa-l sa-si tina singur tacamul! Nu spun ca va fi usor pentru tine. Cu siguranta vei avea ceva de spalat si e posibil ca peretii sa nu-si pastreze culoarea initiala. Asa, si? Ce e mai important, copilul sau peretele?
Lasa-l sa se catere, sa exploreze! E normal sa vrea sa-si largeasca orizontul. Fii acolo pentru el, gata sa-l prinzi daca-i aluneca piciorul. El poate. Vrea sa-ti dovedeasca asta. Dar lasa-l! Arata-i ca ai incredere in el! Demonstreaza-i ca el insusi poate avea incredere in el!
Lasa-l sa fie creativ, sa cunoasca, sa testeze! Sa se joace cu nisipul, apa, pamantul, iarba. Imbraca-l bine si iesi cu el prin ploaie. Explica-i: ploaia, zapada sunt, pur si simplu, apa. Putem sa atingem, nu patim nimic daca o facem.
Lasa-l sa umble cu carioca, acuarelele, foarfeca (adaptata varstei), lipiciul. Da, o sa imi invoci, din nou, murdaria care se face in jur. Se rezolva daca-i instalezi coltul de lucru intr-un loc care poate fi curatat usor sau protejand podeaua cu o folie, ziare. Se poate rani in timpul lucrului? De asta esti tu langa el, ca sa invete sa manevreze corect instrumentele. E mai bine sa o faca sub supravegherea ta.
Vrei sa invete sa ia decizii in momentele de rascruce ale vietii lui? Pai... de unde sa stie ce sa faca daca tu ai decis totul pentru el? Lasa-l sa-si aleaga singur jucaria pe care vrea s-o ia afara sau parcul in care sa mergeti. Si, daca alegerea facuta se dovedeste nesatisfacatoare, va invata si despre suportarea consecintelor.
Lasa-l sa puna rufele la in masina de spalat, sa-ti aduca o carte sau sa apese pe butonul de pornire a liftului. Lasa-l sa se incalte, sa puna masa, sa-si stranga jucariile si multe, multe altele! Lasa-l! Copilul abia asteapta sa-ti dovedeasca ce poate. Si stii de ce? Pentru ca el chiar POATE! Abia asteapta sa-ti si sa-si arate acest lucru. Nu are nevoie de recompense, ci de increderea si de mandria pe care le citeste in ochii tai. A, si sa nu uit: nu mai vorbi despre el, atunci cand e de fata, de parca ar fi mobila. Guess what: te aude si te intelege. Nu e nici surd, nici prost.

Ce m-a starnit sa scriu toate astea? Mai multe. Mai intai, faptul ca, de vreo doua saptamani, copilul meu este foarte schimbat. Nu schimbat, ci foarte! Poate ca schimbarea e mai veche, dar acum a devenit vizibila. La inceput, am pus-o pe seama varstei (nu degeaba li se zice the terrible twos), dar, dupa ce am surprins niste scene, ne-am lamurit: de vina este atitudinea bunicilor, in grija carora a ramas cam mult de cand am avut amandoi foarte mult de lucru. Bunicii sunt oameni buni si o iubesc ca pe ochii din cap, dar iubirea lor a inceput sa-i faca mai mult rau. Imi pare rau, nu pot gandi altfel cand imi vad copilul regresand sau capatand obiceiuri nepotrivite (nu are rost sa intru in detalii).
Din pacate, insa, sunt nu numai bunici (prin definitie niste rasfatitori), ci si parinti ce-si trateaza copiii in acelasi mod. Fac totul in locul lor si apoi se plang de cat de coplesiti sunt ei si cat de rasfatat copilul. Asta ma aduce la al doilea motiv pentru care am scris azi. In parc, o mama spunea ca abia asteapta sa isi trimita copilul la gradinita, pentru a fi disciplinat de catre educatoare. Trecand peste faptul ca, auzind asta, am asociat disciplina cu dresura si educatoarea cu un gardian, nu-i asa ca e convenabil? Eu iti dau un rebut (!), iar tu sa-mi dai un copil perfect si Doamne fereste sa nu mi-l inapoiezi asa cum ti-l cer, ca o sa spun la toata lumea ce educatoare incapabila are copilul meu! A, ce spui? Daca eu imi voi schimba comportamentul acasa? Nuuuu, de ce as face-o? Nu de asta il trimit la gradinita?

Hai ca m-am intins la vorba si dau in altele! Asadar, cine are ochi de citit sa citeasca! Si sa nu disperam: daca nu ne disciplineaza gradinita copiii, sa nu uitam ca mai exista si scoli. Chiar si corectionale.

Bilant

• Are trei prietene bune (Iulia, Bianca si Teo), precum si o surioara imaginara, care sta la Duduamin (n.n.: Dumnezeu) si asteapta sa o chemam. Mai are si o verisoara pe care o considera sora ei mai mare si pe care, pur si simplu, o venereaza. 
• Isi boteaza papusile cu nume ciudate, avand rezonanta nordica. In zadar incercam sa le retinem, ne este absolut imposibil. Sa le reproducem? Nici atat! Ne-ar trebui inca o limba si vreo cateva coarde vocale :). 
• Vorbeste in continuu. Are pareri, preferinte si povesteste tot ce se intampla. Asa ca avem grija sa nu se intample ceva ce nu am vrea sa fie povestit :). 
• Recita. Canta. Uneori numai ea stie ce. Alteori, prind vreun fragment cunoscut si ma lamuresc. Le citeste papusilor si inventeaza diverse jocuri si jucarii. 
• Rade de ea insasi cand greseste vreun cuvant si incepe sa inteleaga glume sau jocuri de cuvinte pe care le facem noi. Sesizeaza anumite subtilitati ale limbii: ­– Ti-e frig, scumpo? – Nu. – Sigur? – Nu. Adica da, sigur. 
• Inca isi foloseste numele cand vorbeste despre sine (cunoaste ambele prenume), dar noua ne spune deja tu, pe tine. 
• E ambitioasa si incearca sa gaseasca singura solutii, inainte de a ne permite sa o ajutam. 
• Profunda si empatica, ii pasa cu adevarat de cei din jur. Ma vede preocupata si se apropie, uitandu-se in ochii mei: Esti bine, mami?, iar cu manuta ma mangaie pe obraz. 
• E foarte atenta, in parc, cu jucariile imprumutate de la alti copii, tinand mortis sa le predea direct proprietarului. E in stare sa se opreasca din joaca pana descopera cui trebuie sa ii dea inapoi o jucarie pe care, de altfel, a gasit-o aruncata pe jos. Intr-o zi, a plans cand parintii unui copil ce o simpatizase au dorit sa ii lase ei o masinuta. A alergat dupa ei pana la iesirea din parc si nu intelegea de ce nu ii este primita jucaria inapoi. Abia dupa vreo zece minute am reusit sa o linistesc. 
• Imi fac griji cu ea ca este un pic prea stricta cu regulile (mult mai stricta decat sunt eu cu ea) si are ceva tendinte compulsive (isi aranjeaza masuta la linie, nu se poate juca pana nu indreapta coltul unui covor etc.). Ma mai linistesc cand vad jucarii aruncate prin toata casa. Cred ca sunt singura mama ce se bucura vazand asa ceva :). 
• Adoarme seara ascultand povesti despre fetita ce ii poarta numele si care traieste intr-o lume identica cu a ei. Doar ca mai buna :). Caci aceasta e ocazia mea de a inventa povesti care o ajuta sa treaca peste frustrarile zilei, precum si peste temerile pe care mi se pare mie ca le are. 
• Daca nu inteleg ce spune, nu se enerveaza, ci incepe, cu rabdare, sa imi explice. Da exemple, mimeaza, orice numai sa ma prind despre ce vorbeste. Si cand, in sfarsit, ghicesc cuvantul, imi zambeste si imi spune incurajator: bravo, mami! 
• Are certe inclinatii sportive si ma uimeste agilitatea si curajul cu care se catara peste tot. 

Nu stie litere, nu recita din Eminescu si, uneori, mai greseste culorile. Nu e un geniu, nedepasindu-si varsta. E un copil normal: vesel, curios, plin de viata.

A implinit, astazi, doi ani si jumatate.

Activitati de matematica (2-3 ani)

Mai intai am desenat niste figuri geometrice de diferite marimi. Le-am printat pe foi colorate (rosii, galbene, albastre si verzi), pe care l-am plastifiat. Am decupat figurile dupa contur si i le-am dat Copilei, sa se joace cu ele si sa le studieze pe toate partile.
Am grupat figurile dupa culori (cele rosii intr-un loc, cele galbene in altul etc.). I le-am prezentat pe fiecare si apoi le-am impartit dupa forma: fiecare figura geometrica la grupul ei.
Ne-am reintors la cerc si l-am studiat mai bine. L-am numit. Am rugat-o pe Copila sa aleaga din multimea figurilor doar pe acelea care au forma de cerc. Ne-am uitat prin carticele si reviste si am gasit o gramada de obiecte in forma de cerc: mingea, ochii ursuletului, mijlocul unei flori etc. Treaba asta cu cercurile s-a lungit pe parcursul catorva zile. Le-am grupat pe culori, le-am comparat, le-am ordonat crescator si descrescator. Am numarat cercurile galbene sau cercurile mici.
Ne-am amuzat realizand diverse imagini din toate figurile geometrice sau numai din una singura (stiti ce ursulet nostim puteti realiza din cercuri? :) )
Una peste alta, tot jucandu-ne, am invatat (sau ne-am reamintit) despre: numar, marime, culoare, forma, comparare (si, implicit, grupare), ordonare. Ne-am distrat si nu cred ca cineva s-a simtit fortat. Am mers in ritmul Copilei, ne-am oprit sau am schimbat jocul atunci cand a vrut ea. Am simtit nevoia sa scriu despre asta pentru ca, iata, cu niste bucatele de hartie colorata, aveti si un joc nou si posibilitatea sa ii vorbiti copilului despre o multime de lucruri.
Si, ca sa fie si mai amuzant, daca aveti si copii mai mari, puteti sa ii implicati in jocul vostru, printand/desenand figurile pe hartie alba si rugandu-i pe acestia sa le coloreze. Iar in timp ce lucrati cu cei mici, fratii mai mari pot avea propria activitate: pe o foaie de hartie, desenati aceeasi figura geometrica de mai multe ori. Rugati-i sa completeze cu elemente suplimentare, pentru a obtine diverse imagini (de ex., din cerc se poate obtine un soare, o roata de bicicleta etc., in functie de imaginatia fiecaruia).